Va fi sancţionată Mihaela Rădulescu de Simon Cowell?
Se pare că Mihaela Rădulescu a ajuns în atenţia lui Simon Cowell pentru observațiile făcute celor două gimnaste de 14 ani în timpul preselecțiilor la „Românii au talent”.

Cowell este cel care a lansat seria de emisiuni „Got Talent” şi co-acționar al companiei care deține această emisiune şi a reacționat pe contul lui de Twitter, anunțând că va lua măsuri în acest sens. Nu se ştie exact cum a aflat acesta despre ce s-a întâmplat, se pare că ar fi primit multe mesaje pe pagina. Cowell a declarat că „Scopul emisiunii nu este jignirea concurenților, este un concurs, fiecare are dreptul să se prezinte dar nu trebuie să jignim sau sa facem afirmaţii de acest gen”, a postat acesta pe Twitter.






