Lindsay Lohan a încălcat termenii impuşi de judecător

Vedeta care a fost elibertă condiţionat sub promisiunea de a nu mai consuma băuturi alcoolice este la un pas de închisoare

lindsay-lohan

Se pare că Lindsay nu s-a simţit afectată de faptul că o paşte o perioadă la „răcoare”, pentru că vedeta a continuat să călătorească şi să se dedice în continuare stilului său de viaţă nonconformist. Vedeta a plecat aşadar săptămâna trecută la Cannes pentru o sesiune de distracţie cu ocazia festivalului de film, dar surpriza o aşteaptă la întoarcerea în state, pentru că mâine vedeta trebuie să se prezinte la tribunal. Conform unui raport, judecătorul care anchetează cazul ei va anula termenii eliberării sale condiţionate pe motivul nerespectării acestora, iar vedeta va fi nevoită să se predea autorităţilor pentru a petrece, cel mai probabil, un timp la închisoare. Lilo va fi nevoită până la ultima înfăţişare în faţa tribunalului să poarte o brăţară specială de monitorizare, care o va împiedica să consume alcool. Lohan susţine că şi-a pierdut paşaportul în timpul şederii la Cannes, iar avocatul ei a menţionat într-un comunicat oficial faptul că vedeta a încercat să se urce ieri într-un avion după ce şi-a cumpărat un bilet, dar a fost întoarsă pentru că nu avea acte. Mai mult, avocatul ei susţine că Lilo a încercat să facă absolut orice pentru a obţine un paşaport temporar, dar nu a primit încă unul. Spre ghinionul ei, nu a fost înregistrată absolut nici o rezervare sau cumpărarea unui bilet de avion pe numele ei sau a avocatului său, ceea ce înseamnă că Lilo vrea să scape de prezentarea la tribunal. Dacă nu se va prezenta mâine la audieri, tribunalul va emite un ordin de arestare preventivă pe numele vedetei.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.