Povestea Untold se apropie de început
Astăzi a avut loc ultima conferință de presă înainte de începerea celui mai așteptat eveniment al acestei luni, UNTOLD festival, eveniment care va avea loc în perioada 30 iulie – 02 august. La această conferinţă au fost prezenţi Directorul Festivalului Bogdan Buta, Primarul Municipiului Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Seplecan, Comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tudor Grindean, Comandantul Poliţiei Municipale Marcel Bonţidean, reprezentantul Jandarmeriei Budişan Florinel, Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Ioan Moldovan, preşedintele Federaţiei Share Vlad Pop, reprezentantul Ursus Oana Mateescu, dept. Marketing & Comuniare Untold Festival Adrian Chereji.
Zona principală de acces se va face pe aleea de la Parcul Central cu intrare de la Opera Maghiara. Accesul secundar se va face de pe strada G. Coşbuc de la intersecţia cu str. Cardinal Iuliu Hossu, iar intrarea persoanelor cu dizabilităţi şi VIP se va face de pe strada Uzinei Electrice în apropierea Sălii Polivalente. În situaţii de urgenţă sunt gândite zone special amenajate pentru a ieşi atât în zona de acces a festivalului cât şi pe Splaiul Independenţei, zonă care în timpul festivalului va fi închisă tocmai pentru a permite ieșirea din cadrul festivalului cât şi pentru urgenţe, sau evacuare în cazul în care o situaţie excepţională o va cere.
Restricţiile de circulaţie:
- Str G. Coşbuc de la Splaiul Independenţei până la intersecţia cu Cardinal Iuliu Hossu din data de 28 iulie ora 23 până în data de 3 august ora 8
- Splaiul Independenței de la podul Garibaldi la podul Napoca, din 28 iulie ora 23: 30 până în 4 august ora 04:30 cu excepţia tramvaielor astfel: acestea vor circula în data de 29 iulie după programul normal, în data de 30 iulie vor circula între orele 05-18, vineri vor circula până la ora 17, în weekend tramvaiele nu vor circula deloc. În perioada în care nu vor circula tramvaiele, acestea vor fi înlocuite cu autobuze iar ruta lor va fi deviată pe podul Garibaldi, p-ţa 14 Iulie, str. Dragalina, iar apoi vor reveni pe str. Horea. Circulaţia tramvaielor va reveni la normal în decursul zilei de luni.
Vor exista restricții parțiale în zona parcului Central pentru a asigura siguranţa cetăţenilor. Între aceste zone de restricţie se regăseşte str. G. Coşbuc, str. Cardinal Iuliu Hossu, Splaiul Independenţei, clădrirea Universităţii de Artă şi design, clădirea Casino, din data de 29 iulie ora 23:00 până în data de 3 august ora 03:00.
Transportul în comun va fi asigurat timp de 24 ore pe toată perioada festivalului. Primăria punând la dispoziţia cetăţenilor şi participanţilor la eveniment autobuze care să îi transporte dintr-un colţ în altul al oraşului.
Traseele transportului în comun:
- linia 6 (str. Bucium – str. Aurel Vlaicu)
- linia 36 (str. Câmpinei – p-ţa Mihai Viteazul)
- linia 46 (Cartier Zorilor – p-ţa Mihai Viteazul)
- linia 25 (str. Bucium- str. Unirii)
- linia 30 (blv. 1 Decembrie – Str. Aurel Vlaicu)
- linia M21 (cetatea Fetei Floreşti – str. Bucium) – acesta va funcționa doar din 30 în 30 de minute.
Autobuzele vor circula din 15 în 15 minute până la ora 03:00, iar între ora 03:00-05:00 din 10 în 10 minute. Primăria promite suplimentarea acestora în cazul în care va fi necesar.
Biletele pot fi achiziţionate de la chioşcurile de bilete, conducătorul autobuzului, sau prin sms. Serviciul de cumpărare de bilete prin SMS nu poate să fie accesat din serviciul Roaming. Pentru prietenii străini care vin din străinătate, încercaţi să îi încurajaţi să nu dea sms pentru bilet.
Parcările vor asigura aproximativ 6000 de locuri, în patru locuri. Locațiile parcărilor sunt:
- Oszer-ul din Mărăşti, pe str. Câmpina;
- Cora-Sun lângă ştrandul Sun;
- ExpoTransilvania în Mărăşti;
- Campingul Palacsay;
Preţul în aceste parcări este de 10 lei pe toată perioada festivalului. La aceste parcări se mai adaugă parking-urile pe care le deţine oraşul. Vor fi indicatoare rutiere care să dirijeze oamenii către cea mai apropiată parcare.
Pe rază de 40 km nu se mai găsește cazare pentru acest festival. Aproape fiecare locuitor al oraşului are musafiri sau şi-a închiriat apartamentul pentru a găzdui acest eveniment. De asemenea căminele studenţeşti s-au transformat în hoteluri ieftine pentru turişti.
Evenimentul este unul asumat de toate autoritățile, un eveniment de mândrie al orașului care va aduce beneficii imense comunității.
Cifrele estimate până în acest moment a ceea ce urmează să se întâmple:
- există participanți de pe toate continentele
- 8 scene
- 3 dj spots
- peste 50.000 oameni pe zona principală a festivalului, număr la care se adaugă piaţa Unirii
- ştrandul Sun
- zona retro la Euphoria Music Hall
- cazarea oferită este Campingul din livada Palacsay şi campusurile studenţeşti
- peste 170 de artişti, printre care şi premiere în România
- peste 300m liniar de baruri
- peste 700 de toalete
- 2 generatoare de peste 1000kWatti
- peste 122 difuzoare
- peste 500mp de ecran video
Se anunţă 4 zile cu multă muzică, multă experienţă pozitivă care aşteaptă să fie primită de către participanţii la eveniment. Evenimentul se anunţă unul unicat în oraş, ar fi păcat să descoperim că acesta va fi unul prost primit de către comunitatea oraşului, chiar dacă circulaţia timp de 4 zile în oraş va fi blocată. Pe de altă parte, putem doar să sperăm că la montarea barurilor care ne vor răcori nu vom bea bere ţinută prea mult în soare şi că zona de catering este bine montată fără a-şi lua zborul la primul vânt.
Pregătirile sunt aproape finalizate, iar festivalul arată fenomenal în acest moment. Să sperăm că toate surprizele pregătite ne vor aduce mai multă vizibilitate în străinătate.
Vremea va fi probabil singurul lucru care nu poate să fie controlat, dar să sperăm că norii nu vor incomoda organizatorii şi participanţii la festival. Oamenii deja s-au obişnuit cu pelerine şi cizme de la alte festivaluri.
Mai multe detalii puteţi viualiza în articolul următor unde regăsiţi harta bilingv în română şi engleză dar şi poze.