Amenajarea spaţiilor mici- garsoniera
O garsonieră nu presupune o încăpere mică şi înghesuită, în care nu avem loc să desfăşurăm activităţile zilnice normal, ci poate fi un spaţiu primitor, proiectat astfel încât să avem în aceeaşi cameră mai multe funcţiuni şi să păstrăm în acelaşi timp un design atractiv.
Încăperea practic trebuie să suplinească un dormitor, un living, un birou, zone de depozitare etc. Din acest motiv probabil cel mai important pas este să analizăm exact nevoile beneficiarului. În acest caz, această garsonieră a fost amenajată pentru o tânără domnişoara, ţinând cont de culoarea preferată, violet, şi de faptul că îţi doreşte să invite mereu prieteni în vizită. Din acest motiv am proiectat un spaţiu generos pentru socializare – canapeaua şi fotoliul.
Mobilierul este minimalist, cu puţine spaţii deschise, conceput în nuanţe de alb, lucioase. Pe un perete s-a proiectat un corp de mobilier complex, prevăzut cu sertare şi dulapuri, pentru a putea acoperi toate necesităţile de depozitare ale beneficiarei. În schimb, comoda pentru televizor este foarte minimalistă, prevăzută cu un mic birou pentru laptop, fără a încărca şi acest perete cu poliţe sau dulapuri.
În hol, spaţiul de depozitare a fost rezolvat cu un dulap ce ţine loc şi de cuier şi pantofar, iar în bucătărie s-a proiectat un sistem pentru masa ce se extinde din mobilier. În acest fel spaţiul rămâne aerisit în momentul în care aceasta nu este folosită.
Din punct de vedere cromatic, întregul ambient este dominat de albul strălucitor, cu puternice contraste. Tapetul cu motive florale şi covorul în tonuri similare din camera de zi, blatul lucios din bucătărie, sunt în culorile preferate ale proprietarei, însă sunt temperate de un verde crud, prin pernuţele decorative şi scaune. Întregul design oferă o atmosferă veselă şi un aer tineresc garsonierei, păstrând în acelaşi timp un echilibru între spaţiile de depozitare şi cele libere. Având în vedere că o garsonieră presupune un spaţiu relativ restrâns, am încercat să obţinem cât mai multe zone de depozitare, păstrând în acelaşi timp un interior aerisit şi luminos.









