Câteva motive pentru a cumpăra o tabletă cu 3G inclus

Există concepția, care bineînțeles pleacă de la bani, cum că o tabletă ce deține doar un modul WiFi este suficientă pentru un utilizator și că diferența de preț între una doar cu WiFi și una cu 3G este nejustificabilă și nu merită plătită. Ei bine, țin să nu fiu de acord cu aceste afirmații și vă voi demonstra și de ce.

Nu sunt un utilizator înrăit de tabletă, dar sunt un utilizator înrăit de tehnologie și de internet. Oriunde merg trebuie să am cu mine măcar un dispozitiv, căt de mic ar fi el, conectat la internet. Și, după cum știm bine, acoperirea de internet nu este chiar așa cum providerii țin să se laude – sunt multe locuri unde semnalul este mai bun sau este singurul disponibil pentru un anumit provider, așa că mi-am facut obiceiul să car după mine și un modem de RDS, precum și o cartelă PrePay Cosmote. Și dacă acestea se întâmplă să nu aibă acoperire undeva anume, mă bazez pe internetul de la Vodafone.

Suntem cu toții utilizatori pasionați ai internetului și trebuie într-un final să recunoaștem acest lucru. Câți dintre voi nu caută pe internet până și cele mai banale lucruri pe care nu știu să le facă, ca să nu mai vorbim de o locație înainte să mergeți acolo. Nu e mai simplu să cauți pe internet o hartă decât să suni trei prieteni și să îi rogi să te îndrume unde vrei să ajungi, fiecare explicându-ți alt traseu?

Smartphone-ul deține implicit o conexiune 3G pe care, dacă dețineți de exemplu un model cu Android 2.2, o puteți împărți cu alte dispozitive WiFi prin meniul deja inclus. Această operațiune se numește tethering. La noi în țară nu există o limitare din partea operatorilor în acest sens, așa că ești liber să conectezi câte dispozitive dorești la telefonul mobil și să împarți conexiunea de internet. Acest lucru era și este încă posibil chiar și la telefoanele Nokia cu un sistem de operare Symbian. Există însă câteva mici neajunsuri în acest sens.

1. Durata de viață a acumulatorului telefonului mobil va scădea drastic, astfel veți fi nevoit să cărați nu unul ci două încărcătoare tot timpul. Mai toate tabletele performante ca iPad 2 sau Motorola Xoom declară o autonomie de minim 8 ore sau chiar mai mult pentru navigare pe internet, pe când un smartphone folosit pe post de WiFi Hotspot nu va rezista mai mult de 4-5 ore.

2. Soluțiile integrate sunt mai rapide. Chiar dacă durează doar 1-2 minute să configurați hotspot-ul pe smartphone acest lucru trebuie făcut mai tot timpul când doriți să aveți acces la internet pentru a economisi din nou acumulatorul telefonului și pentru a evita conectarea altor „intruși” la telefonul dvs. Bine, știu că se poate seta doar un singur client sau se poate configura o parolă de acces la rețeaua WiFi însă la fel de bine știu că se poate sparge destul de ușor o conexiune wireless, vă riscați să lăsați pe cineva să faca trafic pe abonamentul dumneavoastră de date, și așa limitat la 1 GB sau 1.5 GB? Mai ales când traficul extra este atât de scump.

3. Puterea semnalului. Spre deosebire de un smartphone o tabletă deține o antenă mai puternică. De obicei dimensiunea carcasei este singura responsabilă pentru un semnal mai puternic, iar când vorbim de o tabletă avem la dispoziție măcar un ecran de 7 inci. Acest lucru ar putea face conectarea posibilă chiar și în locuri unde telefonul mobil spune că rețeaua este indisponibilă.

4. Majoritatea producătorilor de tablete folosesc un anumit tip de modul 3G, ce este alăturat de obicei unui modul GPS. Variantele fără 3G nu prea dețin această funcție. La fel și iPad-ul, varianta cu 3G deține și un modul GPS care poate fi folosit cu usurință atât cu Google Maps cât și cu alte softuri de navigare. Chiar dacă nu sunteți în mașină și tableta este așezată pe un suport vă puteți orienta foarte bine într-un oraș necunoscut și aglomerat cu ajutorul dispozitivului.

5. Prețul de achizitie. Implicit veți plăti mai puțin pe un singur dispozitiv conectabil la internet și bănuiesc că acela ar fi tableta, în primul rând pentru dimensiunea mult mai mare a display-ului, viteza de lucru și ușurința în folosire.

 

Sursa:
Playtech.ro

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.