iPhone 5: Apple ne încântă şi ne dezamăgeşte din nou [PREVIEW]

Într-una dintre cele mai speculate lansări din toate timpurile, susţinute cu măiestrie de către Tim Cook şi echipa sa, Apple a prezentat un nou iPhone. Un terminal lucios, cu mult aluminiu, sticlă şi precizie elveţiană în procesul de asamblare, iPhone 5 nu mai este o revoluție dar este un upgrade demn de luat în calcul.

 

În aceste zile, ancorat de o siglă pompoasă ,,The biggest thing to happen to iPhone since iPhone” pe prima pagină a site-ului Apple tronează noul iPhone. Cu numele de iPhone 5, noul iPhone mi se pare din start încununat de o greşeală. Cu toate că pe spatele iPhone-ului, iPad-ului sau iPod-ului niciodată nu veţi vedea un număr, în orice material de marketing legat de noul iPhone cifra 5 este o greşeală. Acesta este al şaselea iPhone, indiferent cum le numeri. Primul a fost iPhone-ul – supranumit mai târziu 2G, al doilea a fost iPhone-ul 3G, al treilea purta numele de iPhone 3GS şi, cum era normal, cel de al patrulea iPhone a purtat numele de iPhone 4. iPhone 4S a fost cel de al cincilea iPhone lansat de Apple. Dacă tot au găsit reţeta perfectă cu numele în cazul ,,noului iPad”, va rămâne un mister motivul pentru care nu au aplicat-o şi aici.

Design

Indiferent cum îl priveşti, noul iPhone este vizibil bazat în mare măsură pe desginul ultimelor două iPhone-uri. Aceasta este o trăsătură pozitivă din punctul meu de vedere însă cu siguranţă va dezamăgi foarte mulţi internauţi care-şi doreau un design complet nou. Are 7,6 milimetri grosime, o greutate de 112 grame şi un volum de 54,24 centimetri cubi. În comparaţie cu vechiul iPhone 4S, noul iPhone 5 este mai subţire cu 1,7 milimetri şi mai uşor cu 28 grame. În acelaşi timp este mai înalt cu 8.6 milimetri. Diferenţa de sub un centimetru în înălţime este remarcabilă în contextul în care diagonala ecranului a crescut de la 3,5 la 4 inci, adică cu 1,27 centimetri.

Fiecare trăsătură şi componenţă a noului iPhone beneficiează de un upgrade semnificativ care se reflectă în dimensiuni mai reduse. Deşi pare un oximoron, este evident că inginerii Apple au făcut eforturi semnificative pentru a atinge designul final al celui mai nou smartphone creat în Cupertino şi asamblat în China. În această ecuaţie a micşorării au intrat mai multe variabile. Una dintre ele este nano-SIM-ul. Noul tip de card pe care Apple s-a străduit să-l fixeze ca standard internaţional este cu 44% mai mic decât un micro-SIM şi din păcate nu mai poate fi obţinut prin decuparea marginii de plastic. Noul SIM este altă mâncare de peşte şi acesta este primul telefon care a adoptat noul standard. Dacă într-un telefon clasic care-şi propune să funcţioneze pe LTE sunt necesare două cipuri separate pentru trafic de date şi apel de voce în cazul iPhone 5 vorbim de un singur cip. Tot în fugă după micşorare au intrat conectorul Lightning cu 80% mai mic decât conectorul cu 30 pini şi camera iSight cu 8 megapixeli de pe spatele telefonului cu 20% mai mică decât cea din iPhone 4S. Dacă vă încântă diferenţele în procente, Apple se laudă că noul iPhone este cu 20% mai uşor decât iPhone 4S şi cu 18% mai subţire.

Chiar dacă au ezitat să folosească numele tehnologiei in-cell, cei de la Apple anunţă cu mândrie integrarea pentru prima oară a senzorilor aferenţi ideii de touchscreen direct în display. Această mutare, pe lângă faptul că se reflectă într-o grosime totală a panoului cu 30% mai mică decât înainte, permite afişarea pe ecran a unor imagini mai clare şi mai luminoase.

De multe săptămâni circulă pe internet un spate de iPhone care era evident ca integrează două suprafeţe de culori diferite. Eram curios care era motivaţia acestei trăsături iar acum curiozitatea mi-a fost răsplătită. Spatele noului iPhone este realizat din sticlă şi aluminiu. Partea din mijloc este realizată din aluminiu eloxat, identic ca şi componentă cu cel din carcasa unui MacBook Pro, în timp ce partea superioară şi inferioară a panoului din spate este realizată din sticlă ceramică sau sticla cu pigment negru – în funcţie de culoarea iPhone-ului.

Trecând peste elementele de marketing referitoare la procesul de producţie pe care Apple le descrie în detaliu pe pagina dedicată noului iPhone, la capitolul design mai există câteva elemente remarcabile. Camera de pe spatele iPhone 5 este acoperită cu un safir cristalin. Acest material, deşi este transparent precum sticla, este aproape la fel de dur precum diamantul. Ideea din spatele utilizării uni astfel de material a fost rezistenţa la zgârieturi care vă va permite să faceţi filme şi poze mult mai clare indiferent cât de puţină grijă aveţi de iPhone şi cât de mult se zgârie în rest.

Căştile din cutie şi partea audio din iPhone 5

Noile căşti pe care le vom vedea de acum înainte în cutia fiecărui iPhone sau iPod poartă numele de EarPod. Un mare pas înainte faţă de modelul anterior, noile căşti au fost create pornind de la o idee originală. Sunetul se duce direct pe canalul urechii si frecventele medii se duc pe un perete al urechii. Partea de mai sus are loc în timp ce două orificii de pe cască asigură un sistem ingenios de trafic al aerului pentru bass reflex. Pentru a reproduce cât mai fidel un spectru cât mai mare de frecvenţe, o singură cască încorporează două tipuri diferite de diafragme, una flexibilă şi una rigidă.

Nu doar calitatea sunetului a fost o prioritate pentru inginerii de la Apple ci şi designul. Noile căşti rezistă mult mai bine la transpiraţie şi apă şi, deşi sunt din plastic şi nu vin ţn mai multe dimensiuni, sunt mult mai fixe în urechi fără a crea un nivel de disconfort. Noul iPhone are 3 microfoane care funcționează în timpul unei conversații sau a unei înregistrări. Unul este poziţionat pe partea din faţă a panoului, unul pe spate şi unul la bază. Cu ajutorul celor 3 microfoane este eficientizată atât partea de anulare a zgomotului de fond cât şi calitatea audio a unui apel per total.

Ecranul noului iPhone

iPhone 5 vine cu un ecran de 4 inci clasificat desigur ca fiind Retina Display. Din câte se pare, cei de la Apple au optat pentru o lungire a ecranului fără a influenţa lăţimea pentru a nu fi necesară o perioadă de adaptare la noua dimensiune. În condiţiile în care tastarea, de exemplu, o faci cu o singură mână, atâta timp cât lăţimea ecranului este identică cu cea de până acum vei putea în continuare să o faci cu o singură mână. În acelaşi timp, dacă întorci ecranul în mod landscape ai mult mai mult spaţiu pentru informaţii, datorită creşterii în înălţime, şi poţi în continuare să atingi fiecare zonă a panoului cu degetele mari de la ambele mâini.

Display-ul de 4 inci vine cu o rezoluţie de 1136 x 640 pixeli, de unde rezultă o densitate de 326 ppi. Deşi este mai înalt noul ecran, are aceeaşi densitate a pixelilor întâlnită pe iPhone 4S. Există totuşi un avantaj major la capitolul imagine afişată datorat tehnologiei in-cell display. Gamutul de culoare este mai mare cu 44% faţă de ecranul din ultimele două iPhone-uri. În plus, raportul de aspect al noului ecran este de 16:9, un raport standard care ne permite să vedem o mare parte din filmele online sau serialele TV pe întregul ecran al smartphone-ului.

Conectivitatea

Punctul forte al noului iPhone este un aspect care în ţara noastră momentan nu ne avantajează foarte mult: LTE. Tehnologia 4G LTE permite atingerea unor viteze astronomice în comparaţie cu 3G. Dacă standardul HSPA, unul dintre cele mai răspândite oferă 14,4 Mbps, LTE atinge 100 Mbps. Cu toate că de cele mai multe ori traficul la rate de transfer mai mari, mai ales când vorbim de date celulare, consumă mult mai mult bateria, specificațiile Apple spun că acest aspect nu se aplică şi în cazul iPhone 5. Nici WiFi-ul clasic nu a fost neglijat. Cu un nou chip de comunicații fără fir, noul iPhone este compatibil cu reţele 802.11n atât pe 2,4 cât şi pe 5 GHz. Viteza maximă teoretică de transfer pe WiFi a ajuns acum la 150 Mbps.

Noul SoC A6

Ca de fiecare dată, un procesor puternic face lucrurile să se învârtă şi asta este valabil şi în cazul noului iPhone. Dacă în iPhone 4S avem un SoC A5, în noul iPad avem un SoC puţin modificat A5x, în noul iPhone vorbim de o cu totul altă combinaţie CPU/GPU cu numele de A6. Cum era de aşteptat, noul A6 este mult mai rapid decât vechile iteraţii fără a influenţa negativ autonomia aparatului, ba mai mult o sporeşte. iPhone 5 vine cu 8 ore de dialog pe o conexiune LTE sau 3G şi 10 ore de redare de conţinut video. În practică atât în cazul sarcinilor care ţin exclusiv de CPU, cât şi în cazul sarcinilor care ţin de GPU, noul SoC este de aproape două ori mai rapid.

Camera din noul iPhone

Pentru că accentul la ora actuală în cazul oricărui smartphone modern este mult mai mare pe cameră, inginerii de la Apple nu puteau neglija acest aspect şi nici nu-l puteau păstra la acelaşi nivel ca în cazul iPhone-ului anterior. Pentru prima oară iPhone-ul capturează nativ fotografii gen panoramă, capturând într-o singură mişcare un câmp vizual de până la 240 de grade. Pentru ca această activitate de captură să genereze imagini de până la 28 megapixeli, intră în funcţiune atât camera cât şi giroscopul sau procesorul A6. Deşi rămâne să testăm afirmaţiile următoare, noul iPhone se pare că are o performanţă mult mai bună în condiţii de lumină scazută iar procesul de captură durează cu 40% mai puţin decât în cazul iPhone-ului 4S.

Pe partea de filmare aparent au apărut îmbunătăţiri legate de stabilizarea video. În plus, pe lângă înregistrarea la rezoluţie Full HD acum sunt recunoscute până la 10 feţe iar expunerea este ajustată în timp real pentru a scoate în evidenţă respectivele persoane. Pentru prima oară, noul iPhone va permite în timp ce filmaţi să faceţi şi poze fără un compromis la rezoluţie. Şi camera din faţă a beneficiat de un upgrade în cazul iPhone-ului 5. Faţă de poze şi filme la rezoluţie VGA, noul iPhone poate captura filme la rezoluţie 720p şi imagini statice la rezoluţie de 1,2 megapixeli.

Noul conector Lightning

O mare parte din frustrările pe care le-a generat noul iPhone înainte de a fi lansat au fost generate de un dock modificat care va transforma toate accesoriile achiziţionate pe parcursul ultimilor 10 ani în relicve. Această bănuială s-a confirmat, iar noul port poartă numele de Lightning – Fulger.

Unul din argumentele pentru noul port se pare ca este grosimea mult mai mică a aparatului care a generat schimbări majore în designul întregului iPhone 5. Noul port este mult mai durabil decât vechiul dock cu 30 de pini, transmite doar 8 semnale exclusiv digitale şi este mult mai mic. Un alt avantaj este legat de faptul ca Lightning este reversibil, adică puteţi în orice moment să băgaţi un cablu în iPhone 5 fără să vă gândiţi dacă l-aţi introdus bine deoarece nu contează poziţia.

Ce lipseşte din noul iPhone?

În primul rând insist pe faptul că nu sunt de acord ca Apple să te oblige să reduci, mai mult sau mai puţin, la zero toate accesoriile pe care le-ai cumpărat pentru iPod şi iPhone de aproape 10 ani de zile. Este adevărat, respectivul adaptor te va ajuta să foloseşti o parte din vechile accesorii, din păcate nu toate. În plus, sau mai bine zis în minus, noul port nici măcar nu este compatibil cu un micro-USB deşi ca dimensiune a găurii din carcasă pare să fie asemănător. Iniţial credeam că schimbarea de port se datorează standardului creat în industrie pentru folosirea în aproape toate smartphone-urile moderne a portului micro-USB. Se pare însă că nu a fost cazul şi Apple a ales să fie în continuare un pic altfel.

Un senzor NFC era bine venit. Această tehnologie nu mai este la început iar prezenţa în foarte multe smartphone-uri moderne precum HTC One X sau Galaxy S III este o dovadă clara a acestui lucru.

Lipseşte încărcarea wireless. Ultimele terminale Nokia vin cu încărcare fără fir, noul S III de la Samsung vine cu încărcare fără fir şi probabil până la următorul iPhone acesta va deveni un standard în industrie. Nu înţeleg de ce au evitat cei de la Apple acest aspect.

Nu mă aşteptam la holograme sau tastaturi proiectate pe birou dar speram ca noul iPhone să includă un pic mai multe lucruri noi, poate chiar şi un design complet diferit de cel din iPhone 4 si 4S. Este adevărat, schimbările sunt mult mai mari decât cele dintre iPhone 4 şi iPhone 4S însă nu mi se par surprinzătoare, poate şi din cauza faptului că Apple nu a făcut niciodată o treabă mai proastă ca acum în a-şi ascunde detaliile noului produs. Ştiam până şi de schimbarea designului la căşti, niciodată nu s-a mai întâmplat acest lucru.

Când vine în România?

Răspunsul la această întrebare este cât se poate de simplu, nu ştie nimeni. Din păcate România nu face parte nici din primul val de lansare de pe 21 septembrie, nici din cel de al doilea val de pe 28 septembrie. Rămâne să asteptam veşti de la operatorii autohtoni sau să îl achiziţionăm, dacă nu mai rezistăm de nerăbdare, pe canale neoficiale.

Sursa:
Playtech.ro

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.