Tehnologia si electrocasnicele – Frigiderul cu Android
Am scris acum puțină vreme despre un frigider de la Samsung care face parte din gama electrocasnicelor SMART. Ei bine navigând pe internet în ultimele zile am dat peste un alt model care surprinzător vine cu un display Android, și… atât! În ceea ce privește frigiderul nu pot să mă exprim, nu fac review-uri la acest gen de produse și dacă aș face-o ar trebui să mi-l lase cel puțin un an „în teste”pentru a-mi face o impresie completă asupra acestuia.
Admirând specificațiile lui RF4829HARS (succes la ținut minte denumirea când îl cereți în magazin) am observat că acel display știe să îmi aducă știrile prin conexiunea wireless, știe să ruleze imagini de pe conturile online, să îmi arate calendarul Google, și să afișeze ultimele știri din presă și nu în ultimul rând să posteze mesaje pe twitter. OK, acum vă rog să vă imaginați stând în picioare, în fața frigiderului, dimineața, în pijamale, căutând sucul de fructe și făcând unul din lucrurile de mai sus. Cât de absorbit poți să fii ca să citești presa, să scrii tweet-uri sau să stai să te uiți la pozele pe care tot tu le-ai uploadat pe Facebook sau Picasa și să nu iei loc pe un scaun sau pe canapea, cu laptopul, tableta, smartphone-ul și să le citeșit într-o poziție de o mie de ori mai confortabilă. Doooh….
Pe lângă funcțiile de mai sus frigiderul cu nume complicat mai știe să ruleze și muzică online, să afișeze câteva rețete și eventual să regleze câteva din funcțiile de bază cum ar fi temperatura, toate cu ajutorul aceluiași display magnific de 8 inci. Poate acestea sunt o serie de funcții ceva mai utile sunt de acord.
Nu stiu daca v-ați dat încă seama unde vreau să ajung, ei bine, de ce să nu folosești cu adevărat cei 3500 de dolari, da ați citit bine prețul și să implementezi o serie de funcții care nu sunt atât de complicate și nici atât de scumpe. Credeți că frigiderul în cauză costă atât pentru că merită? Înafară de forma puțin mai dubioasă și ușile de tip „French” așa le spun cei de la Samsung, face 3400 de dolari.