O nouă ediție a Balului Operei la Cluj-Napoca

Trei săptămâni ne mai despart de evenimentul cultural al orașului Cluj-Napoca

Într-o  Cetate milenară de mare tradiţie europeană, cu un centru universitar de mare prestigiu naţional şi internaţional și cu o orientare multiculturală vibrantă, precum orașul Cluj-Napoca,  propunem prin BALUL OPREI 2016  un eveniment  dedicat  valorii  şi perpetuării unui perimetru select, care prilejuieşte an de an, întâlnirea personalităţilor  vieţii academice, economice, culturale şi politice, ale căror efort  conjugat duc,  în final,  la  excelenţa în educaţie, cultură, artă şi civilizaţie  a întregii comunităţi.

Această ediție a Balului Operei reprezintă o revenire la formatul inițial al evenimentului, în aşteptarea lucrărilor care vor permite extinderea scenei pe toată suprafaţa sălii de spectacol,  în spiritul unei manifestări de o asemenea anvergură.

 Ediția 2016 a Balului Operei aduce în fața publicului un spectacol deosebit,  în premieră:  Musical  on Broadway, oferit de  Opera Naţională Română din Cluj-Napoca,  sub bagheta dirijorului Gabriel  Bebeșelea  și  în regia doamnei  Mihaela Bogdan.  Momentul  muzical  va fi continuat cu tradiţionala Gală a Laureaţilor, decernarea Trofeelor Lya Hubic, a Premiului Mecena şi a titlului de Senior al Cetăţii.

După o pauză de şampanie colorată muzical , cea de-a doua parte a serii de bal continuă cu un concert extraordinar, într-un alt registru, dar in același spirit de Broadway, cu flamboaiantul spectacol  Sinatra, susținut de Horia  Brenciu & HB  Orchestra,  pe aceeași scenă a Operei clujene.

Marele  Bufet  al  Balului  Operei  și  recitalul susținut de excepționalul căntăreț de culoare Irvin Doomes, din Statele Unite ale Americii, pe scena special amenajată din foaier,  vor  transforma  și  această ediţie într-una de neuitat.

Amfitrionii ediţiei 2016 vor fi  Rareș Bogdan  şi  Irvin  Doomes.

Balul Operei– un spectacol de înaltă ţinută și rang european, desfăşurat într-un cadru select, dedicat exprimării şi interrelaţionării ce aduc valoare și recompensează talentul,  frumuseţea şi  generozitatea – este evenimentul  integrat şi aliniat marilor  evenimente de gen din Europa.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.