„Green Week” vine la Cluj

Organizaţia studenţească BEST Cluj-Napoca organizează cea de-a V-a ediţie a evenimentului ecologic Green Week, care se va desfăşura în acest an în perioada 21-25 februarie 2011, în cele două campusuri ale Universităţii Tehnice, din Observator şi Mărăşti. Green Week îşi propune să abordeze una dintre cele mai puţin dezvoltate laturi ale educaţiei studenţilor, domeniul eco, printr-o serie de activităţi axate pe conştientizare, educare şi implicare activă a studenţilor în aspecte ce privesc mediul înconjurător. Ca la fiecare ediţie, în cadrul Green Week are loc colectarea de maculatură de la studenţii din căminele Universităţii Tehnice. Cutiile pentru strângerea acesteia au fost amplasate în cămine încă din data de 29 ianuarie, astfel încât studenţii să aibă timp până la începerea propriu-zisă a evenimentului să strângă maculatura.

Evenimentul Green Week va începe luni, 21 februarie, cu un schimb second-hand, în cadrul căruia studenţii vor putea face schimb de cursuri, materiale şcolare, cărţi şi nu numai. Activitatea se va desfăşura în campusul Observator, în aer liber. Seara, organizatorii vor încerca, împreună cu studenţii din cămine, să economisească energia planetei stingând lumina printr-un flash mob “Lights Off”. Tot luni va începe workshop-ul Green Week, ce se va întinde pe durata întregii săptămâni. În cadrul workshop-ului, studenţii vor construi o hartă a judeţelor României din capace de plastic. În acest fel, workshop-ul va constitui şi o competiţie a judeţelor.

Marţi, 22 februarie, membrii BEST Cluj-Napoca vor ecologiza, împreună cu studenţii, campusul Observator al Universităţii Tehnice şi împrejurimile acestuia. La curăţenie vor participa şi reprezentanţi ai companiei iQuest. Scopul este, mai mult decât acela de a ecologiza campusul, acela de a stimula iniţiativa publică pentru o lume mai curată.

„Începând din 2008, compania a decis că respectarea societăţii în care trăim şi conservarea mediului înconjurător sunt importante pentru a crea o lumă mai bună. În acest sens iQuest a dezvoltat o serie de proiecte de protecţie a mediului, de susţinere a comunităţii şi de promovare a culturii. Astfel, a luat naştere Green iQuest, numele generic al iniţiativei de acţiuni ecologice menite să aducă o contribuţie la îmbunătăţirea şi protejarea mediului natural. Participarea la acţiunea GreeWeek a tinerilor de la BEST este încă o oportunitate pentru noi să fim alături de comunitatea studenţească în iniţiativa de a ne responsabiliza în ceea ce priveste mediul înconjurător”, au declarat reprezentaţii iQuest.

Miercuri, 23 februarie, va avea loc un „Treasure Hunt” ce constă într-o competiţie pe 5 echipe de câte 4 studenţi. Competiţia va consta în trei probe ce vor pune la încercare perspicacitatea, spiritul practic şi cultura ecologistă a participanţilor. Scopul competiţiei este stimularea lucrului în echipă şi promovarea gândirii ecologiste printre studenţi.

Evenimentul continuă joi, 24 februarie, studenţii sunt invitaţi să sărbătorească evenimentul, împreună cu organizatorii, la „Green Party”. Petrecerea va avea loc în Janis la Stuf, iar intrarea va fi condiţionată purtarea unui obiect vestimentar de culoare verde. Vineri, 25 februarie, va fi ultima zi de eveniment, în care se va încheia workshop-ul cu harta României şi va fi anunţat judeţul câştigător.

În cadrul evenimentului va avea loc şi un concurs de fotografie. Cele două teme ale concursului sunt “Back to the origins” sau “Camera cea mai eco”. La concurs pot participa studenţi de la toate universităţile din ţară. Participanţii trebuie să trimită fotografiile lor pe adresa [email protected]. Fotografiile pot fi trimise până în data de 22 februarie, iar câştigătorii vor fi desemnaţi în cadrul Green Party.

BEST – Board of European Student of Technology este organizaţia europeană a studenţilor din domeniul tehnic înfiintată în 1989 la Grenoble. În acest moment sunt grupuri locale BEST in 89 universităţi din 30 de tări Europene.

Grupul local Best Cluj-Napoca a fost înfiinţat în anul 1995 si reprezintă Universitatea Tehnică Cluj-Napoca în cadrul organizatiei europene. În România mai sunt înca 4 grupuri locale în fiecare mare centru universitar: Braşov, Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. Printre scopurile organizaţiei noastre se numără asigurarea unei educaţii complementare studenţilor din domeniul tehnic, sprijin în cautarea unui loc de munca şi în dezvoltarea carierei încă din primii ani de facultate şi implicarea în sistemul de învatământ european.

Mai multe informaţii despre eveniment pot fi găsite la http://greenweek.bestcj.ro

Sponsorii evenimentului sunt iQuest si Compania de Salubritate Brantner Veres.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.