Premieră în Transilvania: Federico Molinari / Herodot / Kid Chriss @ Club Midi – vineri, 01 octombrie 2010

Premiera în Transilvania

Federico Molinari

(Argentina)

Herodot / Kid Chriss

– Club Midi – vineri, 01 octombrie 2010 –

Federico Molinari, argentinian originar din Buenos Aires, este un reprezentant al muzicii house fine şi de calitate.

S-a stabilit în Frankfurt iar ulterior a devenit rezident Time Warp – una dintre cele mai importante petreceri din Europa. Mai mult, poate fi des întâlnit la Robert Johnson, unul dintre cele mai bune cluburi din Germania, situat chiar cu un loc în spatele clubului Midi in „top 100 clubs” (by djmag). Acolo este şi co-organizator al evenimentelor „Rajo”, foarte populare, de altfel, în Mannheim.

Conduce propriul label „Oslo Records” şi alături de numeroşi artişti importanţi produce un sunet excelent care cu siguranţă l-ai auzit în seturile marilor DJ. Oricând te poţi aştepta la un flux de muzică bună care să te facă să uiţi de timp, iar în alte ţări europene cu siguranţă te poţi trezi cu amenzi că ai depăşit „timpul alocat”.

Federico Molinari a fost pe aceeaşi scenă cu nume mari ca Luciano, Ricardo Villalobos, Steve Bug dar şi alţii şi dacă l-ai ratat la Sunwaves 5, unde after hours-ul s-a lăsat până târziu, cu siguranţă te vei bucura de evenimentul anunţat pe 1 octombrie la Club Midi.

Herodot, unul dintre cele mai noi talente descoperite de Sunrise Events, a descoperit muzica încă de la vârsta de 6 ani. Totuşi, primul contact adevărat l-a avut în 2004, când a mixat alături de El Cezere şi Kozo. În timp şi-a dezvoltat un stil dinamic, calculat, ce defineşte bine deep house-ul regăsit în seturile sale.

A împărtăşit pupitrul cu multe nume importante precum Marco Carola, Magda, Barem, Seph, Onur Ozer, Troy Pierce sau Valentino Kanzyani, iar după focusul distribuit asupra producţiei, primul succes a apărut alături de colegii de la RPR Sound care l-au inclus pe mixul aniversar Circoloco’s 10 anniversary.

La început au fost gig-uri în cluburi ca Oscar, Kristal sau La Mania. Seturi de la evenimente importante date „pe post” la radio-uri precum One FM, Just Music FM sau Proton Radio.

După o vastă experienţă adunată, Kid Chriss a pornit propriul proiect: Club Midi. În doar doi ani, a pus alături de nume importante precum Luciano, Marco Carola, Ricardo Villalobos, Loco Dice, Tania Vulcano, [A:rpia:R], Richie Hawtin, Sasha, Steve Lawler, Dubfire şi mulţi, mulţi alţii ce au „călcat pragul” clubului. Devotamentul a dat roade, iar „proiectul” Midi a ajuns pe locul #28 în Top 100 Clubs by DJ Mag, fiind în continuare într-o continuă ascensiune şi punând România pe harta muzicii electronice.

Alături de Mihigh a oferit, prin propria emisiune de radio, „Midi Show” @ One Fm, experienţa muzicii electronice direct din club. Proiectul „Midi Show” a ajuns şi prin alte oraşe din ţară, dar şi peste hotare în oraşe ca Veneţia (Altavoz Festival), Lyon (DV-1), Rimini (Classic Club), Milano (Leoncavalo) sau Berlin (WeekEnd Club), anul 2010 având agenda chiar „încărcată”.

Preţ intrare:

15 lei până la 12:00

30 lei după 12:00

Reducere Studcard: 10 lei până la 12:00

CONCURS

Club Midi oferă 20 de invitaţii dacă răspunzi corect la următoarea întrebare:

În cadrul cărui festival de pe litoral a mai mixat Federico Molinari în România?

Trimite răspunsul corect împreună cu numele complet şi numărul tău de telefon la adresa [email protected]. Câştigătorii vor fi anunţaţi prin sms.

Club Midi

www.clubmidi.ro

www.myspace.com/clubmidi

www.youtube.com/user/midiclub

www.facebook.com/Club-Midi

info şi rezervări: 0752 238 780 / 0752 238 782

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.