Aprilie pe pârtie la Ski Resort Transalpina

Ski Resort Transalpina, singurul domeniu schiabil din România, care în acest sezon a avut zăpadă cât n-au avut toate celelalte stațiuni montane la un loc, vă invită în acest weekend la Winter Drop in Summer!
Evenimentul Winter Drop in Summer, organizat în colaborare echipa Rider Ready şi Astronaut Kru, începe vineri, 4 aprilie şi va dura până duminică 6 aprilie. În această perioadă vor avea loc: un concurs de schi şi snowboarding, o petrecere de seară, două spectacole de magie şi stand up comedy şi, cel mai important, trei sesiuni de demonstraţii şi explicaţii pentru schiori şi snowboarderi. În Vidra – Judeţul Valcea, la Ski Resort Transalpina, stratul de omăt este de jumătate de metru, vremea este impecabilă, iar pârtiile perfecte din golul alpin situat între cotele 1830 m – 2000 m, îi fac pe cei care vor alege această destinaţie să se bucure de un weekend petrecut ca în toiul iernii. Se schiază în condiţii bune chiar şi pe pârtiile de sub Telegondolă! Bronzul şi buna dispoziţie vor completa acest sfârşit de săptămână inedit!
Pentru detalii referitoare înscrieri în concursuri: www.trans-alpina.ro






