Avatar – Cel mai aşteptat film

avatar4

„A titanic entertainment movie magic is back” – NY Times

12 ani după lansarea mega succesului Titatnic, James Cameron dovedeşte că încă este „The King of the World”

Premiera filmului Avatar a avut loc joi în Marea Britanie, ocazie cu care James Cameron şi-a făcut apariţia în Londra pe covorul roşu, pentru a demonstra lumii că – încă este regele ei – la mai bine de 10 ani de la succesul filmului care a avut cele mai mari încasări.

avatar3

În rolul de „comandant” al unei armate întregi de artişti, tehnicieni, designeri, cascadori şi nu în ultimul rând actori, a reuşit să aducă filmul SF, în secolul 21, pe culmile sale prin  – Avatar. Cameron a scris povestea pentru Avatar cu mulţi ani în urmă după care a realizat faptul că tehnologia de care avea nevoie pentru a crea acest film, practic, nu exista încă. Aşa că a mai aşteptat un timp şi a apelat în final la ajutorul unor specialişti în crearea personajelor de film. Ce a reuşit să aducă nou într-un film SF cu „aliens”? Faptul că s-a renunţat la acele figuri, mici, slabe, verzui şi cu ochi mari negri şi inexpresivi. Aceste figuri au fost înlocuite de feţe prietenoase, albastre, expresive, care aduc mai puţin a extratereştrii şi ne poartă parcă mai mult spre era fantasticului.

avatar1

Filmul de aproape trei ore se apropie din acest punct de vedere de Titanic, din punct de vedere al business-ului, acel nivel s-ar putea să nu mai fie atins niciodată, după cum declara şi FOX.

Avatar 18 decembrie 2009 Regia: James Cameron

În rolurile principale: Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Stephen Lang, Michelle Rodriguez

Genul: acţiune, SF, aventuri

Subiectul filmului este simplu şi plauzibil. De ce? Pentru că are la bază o poveste de dragoste. Cameron nu a făcut niciodată un film doar pentru a-şi arăta talentul de a aduna cele mai tari efecte speciale. Fiecare strop de tehnologie din Avatar serveşte scopului de a descoperi o poveste de dragoste atât de profundă şi de interesantă care nu va submina însă tipul filmului în sine, adică SF. Acţiunea are loc în anul 2154, când o corporaţie multinaţională de pe Terra a reuşit să stabilească o colonie pe planeta Pandora. Mediul toxic pentru oameni, precum şi nativii ostili îi obligă pe colonişti să folosească forţa. Oamenii trăiesc fie în coconi speciali pentru a avea surse de oxigen, infanteriştii folosesc roboţi foarte puternici pentru a se deplasa pe sol, fie se folosesc de ultima descoperire făcută de oamenii de ştiinţă – avatarele. Jake Sully, interpretat de Sam Worthington, este un fost puşcaş marin care se află în scaun cu rotile. I se oferă şansa de a se înrola din nou pentru a merge pe Pandora în ideea de a ajuta la stabilirea unei relaţii diplomatice cu nativii. Jake va fi introdus în programul „Avatar” şi trebuie să se coordoneze la nivel mental cu avatarul său, o fiinţă sau mai bine zis un corp biologic creat din combinarea ADN-ului uman cu cel al populaţiei native. Jake va trebui să descopere secretele şi viaţa populaţiei care locuieşte aici, să dezvăluie informaţii superiorilor săi care vor să obţină o importantă sursă care se află în acel sol, prin orice mijloace posibile, chiar dacă ar însemna anihilarea rasei umanoide care se numeşte Na`vi. Jake va întâlni o locuitoare, iar povestea de dragoste este previzibilă. Răsturnări de situaţie, o acţiune impecabilă din toate punctele de vedere.



avatar2

Pe scurt un film care nu trebuie ratat şi care, datorită tehnologiei poate fi vizionat şi în varianta de IMAX, la Bucureşti.

Singura întrebare rămâne: Ce film va trebui Cameron să facă pentru a acoperi succesul lui Avatar?

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.