Maroc – lumea fantastică din 1001 de nopţi
Maroc – o lume fantastică ruptă din 1001 de nopţi
Istoria zbuciumată a unor popoare reprezintă acum cea mai mare bogăţie a lor. Iar Marocul este unul dintre cele mai bune exemple. De aceea, ca şi multe alte state ale Africii, această ţară atrage prin multitudinea obiectivelor istorice, artistice, religioase. O mică ţară monument…
Marocul atrage prin arhitectura sa deosebită, prin bazarele pline de agitaţie, dar mai ales prin magnificul peisaj deşertic. Fascinaţia orientului nu este mai departe de aproape şapte ore de zbor. De la primii paşi te vei simţi învăluit un amestec fantastic de oameni, culori, mirosuri şi sunete. Îmblânzitorii de şerpi aşteaptă să fie fotografiaţi, numeroase ghicitoare sunt prezente la tot pasul dispuse să îţi destăinuie viitorul. Pentru 4 Euro vei afla ce-ţi rezervă viitorul iar la ghicitul de în cafea vei primi bineînţeles şi casca drept cadou. Uleiurile parfumate, pietrele de cuarţ care aduc noroc şi care sunt bune împotriva „privirilor supărate” – toate aceste oferte sunt promovate în gura mare.
Zgomotul este infernal, dar suportabil, întrucât te afli pe un tărâm deosebit: sunete de flaut, mopeduri care claxonează, vânzători care strigă în gura mare ofertele cele mai avantajoase şi capele în care se cântă „gnaoua” – muzica tradiţională. În micile localuri cu mâncare, din zona pieţei şi a bazarului, este foarte mult zgomot şi bineînţeles că vei fi tentat să te repezi la primul local. Îţi recomandăm „Bodega nr. 13”, care pare să fie cea mai bună. Aici poţi comanda o specialitate numită „legume Tajine”, o creaţie delicioasă de altfel, compusă din nucşoară, chili, vinete şi dovlecei pentru un preţ de numai 2 Euro. Condimentele folosite sunt absolut senzaţionale şi vei simţi amestecul de arome pe papilele gustative.
Ce vizitezi
Cel mai bine poţi cunoaşte oraşul dacă te laşi luat de val şi mergi prin locurile aglomerate. Nu îţi recomandăm să faci acest lucru neînsoţit mai ales pentru doamne sau domnişoare, pentru că poate fi periculos. Bazarul este deosebit, dar trebuie să fi foarte atent. Dacă doreşti îţi poţi lua pentru 10 Euro un ghid, care te va servi întreaga zi sau poţi să te plimbi pentru aceeaşi sumă cu unul dintre autobuzele roşii care fac turul oraşului şi prezintă toate minunăţiile acestuia: palatul Bahia, şcoala unde se învaţă Coranul, grădinile Menara şi palatul Badi.
Bazarul
Peste tot se află comercianţi care vând de la bijuterii până la haine superbe, esenţe de ierburi si diferite cosmetice naturale, precum creion dermatograf folosit de femeile marocane pentru machiat, făcut din cărbune. Atât capitala Casablanca, cât şi oraşul Fez sunt un paradis pentru dependenţii de cumpărături, mai ales că totul se comercializează la preţuri excelente, în faţa cărora nu poţi rezista!
Cafe Arabe una din cafenele ieftine îţi lasă impresia că păşeşti într-o altă lume. Cu toate că islamismul este o religie destul de restrictivă, în acest bar fetele tinere poarta fuste scurte, sunt încălţate cu pantofi cu tocuri înalte şi beau diferite cocktailuri. În districtul Gueliz în schimb, se află Marocul modern: magazinele şi cafenelele cu aer european sunt foarte chic, dar şi foarte scumpe. Deci rămâneţi la cele tradiţionale. Veţi vedea că femeile marocane sunt foarte îngrijite, chiar şi cele care poartă încă văl, Marocul fiind ţara în care multe femei au adoptat modernitatea şi nu mai ţin vechile tradiţii.
Sahara
La 1160 metri altitudine ajungem in zona de berberi Adt-Ben-Haddou, care domina tot dealul. Aici s-au filmat scene din celebrele pelicule cinematografice Gladiatorul, Kundun si Regatul Cerului. Când vei coborî din maşina ca să admiri peisajul demn de un premiu Oscar, vei fi izbit de un vânt cald, uscat şi oarecum înţepător. Nu trebuie să va daţi înapoi de la o excursie pe cămile cu înnoptatul în deşert. Este o experienţă fantastică. Atenţie însă, temperatura scade pe timp de noapte sub 10 grade în Sahara.
Capitala
Casablanca (în arabă Dar al Baida), capitala economică a Marocului dar şi cel mai mare port marocan, este situată pe Coasta Atlanticului şi a devenit o adevărată metropolă gigant. Principalul monument şi obiectiv turistic este Moscheea Hassan care impresionează prin arhitectură şi prin dimensiunile sale – ca mărime este pe locul doi după Mecca.
Climatul
Marocul are o climă subtropicală cu veri calde, uscate şi cu ieri blânde dar ploioase. Limba oficială este cea arabă, dar aproximativ 20% din populaţia ţării mai foloseşte încă diferite dialecte ale limbii berbere. Limbi cunoscute sunt engleza (mai ales în centrele turistice), franceza şi spaniola. Daca veţi hotărî să vizitaţi Marocul vara, să nu vă uitaţi acasă hainele largi, lejere, fabricate din fibre naturale. În general ţinutele trebuie să fie decente, neprovocatoare, mai ales în timpul Ramadanului.
Util
Moneda naţională este dirhamul care poate fi schimbat la cursul aproximativ de 1 Euro=12 dh. Atenţie însă schimbaţi din Euro în dirhami doar cât este necesar, deoarece invers este mult mai dificil iar scoaterea monedei naţionale din Maroc este cu desăvârşire interzisă.
Ce hotel recomandăm
Sofitel Palais Jamaï, FezBab Guissa, Fez Moroc
Tel: 212 35 634331
[email protected]
www.sofitel.com







marocul nu are nici o legatura cu 1001 de nopti. daca era un material despre Baghdad, era altceva. putina istorie nu strica nimanui…