Sony Alpha NEX: de ce te vor invidia profesioniştii
Până acum ştiai că eşti fotograf amator pentru că foloseai o cameră point-and-shoot, cu caracteristici tehnice relativ limitate, dar foarte uşor de setat. Iar pozele rezultate mergeau foarte bine într-un album de amintiri al familiei, chiar dacă nu ţi-au iesit toate cadrele aşa cum ai fi vrut. Ştiai că ai depaşit stadiul de amator atunci când ţi-ai luat primul aparat DSLR, iar calitatea pozelor rezultate a compensat din plin costurile aparatului şi setului de obiective. Dar, din când în când, te mai cuprinde o oarecare nostalgie a vremurilor când era suficient sa îndrepţi camera către un subiect şi să apeşi declanşatorul, ştiind că vei face o poza OK, fără a verifica în prealabil un imens check-list de setări ale camerei DSLR. Ei bine, acum joci în altă liga şi lucrurile nu mai pot fi vreodată la fel de simple. Sau pot?
Sony răspunde afirmativ acestei întrebări, cu ajutorul a două noi camere foto compacte, dar care oferă o calitate a imaginii şi o viteză de reacţie proprii aparatelor din gama DSLR. Noile membre ale familiei α, modelele NEX-5 şi NEX-3 beneficiază şi de avantajul obiectivelor interschimbabile, totul într-un design surspinzător de compact. Inovaţia care permite acest lucru este eliminarea sistemul mecanic cu oglinda, care reduce grosimea celor două camere până la 24,2 mm (modelul NEX-5, fara grip şi montură) în punctul cel mai subţire. Un detaliu de rafinament, NEX-5 beneficiază de o carcasă din magneziu, foarte uşoara şi în acelaşi timp extrem de rezistentă, transformând-o în cea mai compactă cameră cu obiective interschimbabile.
Sony Alpha NEX-3
Cele două modele sunt construite în jurul noului senzor CMOS Exmor APS HD, cu o rezoluţie de 14,2 megapixeli. Cu mult mai mare decât senzorul camerelor compacte obişnuite, noul senzor de la Sony capturează imagini cu zgomot extrem de redus şi efecte de defocalizare creative, familiare utilizatorilor de DSLR. Calitatea fotografiilor şi a înregistrărilor video este iîmbunătăţită de puternicul procesor BIONZ, care asigură fotografierea la viteze mari, specifică DSLR-urilor, cu focalizare rapidă şi precisă şi cu un timp minim de răspuns de la apăsarea butonului până la declanşarea obturatorului. Ambele camere pot surprinde, de asemenea, acţiuni rapide, prin intermediul rafalei de până la 7 cadre/s la rezoluţie completă.
Noile NEX-uri au o interfaţă elegantă şi intuitivă, prin care nu ai cum să te rătăceşti, întrucât nu este nici pe departe la fel de stufos ca în cazul aparatelor DSLR. Sistemul de control al noilor meniuri este şi el foarte simplu, constând într-o rotiţa de control şi două taste ce activează diversele opţiuni, în funcţie de zona de meniu în care te afli. Rotind selectorul, poţi seta şi adâncimea focalizării, iar schimbările pot fi previzualizate ‘live’ pe ecranul LCD. Cel mai simplu mod de a seta aparatul este iA (Intelligent Auto), care oferă rezultatele dorite pentru aproape toate fotografiile pe care le vei face.
Ecranul LCD Xtra Fine are o vizibilitate foarte bună, chiar şi pe lumina puternica de zi, şi o generoasă diagonală de 7,5 cm (3″). Ecranul beneficiază de un contrast foarte bun, graţie tehnologiei TruBlack încorporate, şi poate fi înclinat pe verticală, pentru o vizualizare confortabilă din orice unghi de fotografiere.
Sony Alpha NEX-5
Modelele NEX-5 şi NEX-3 sunt primele modele α ce oferă înregistrare video HD. Cu o simplă apăsare a butonului dedicat, Movie REC, poţi înregistra clipuri video HD, cu sunet stereo, sub formă de fişiere MPEG4. În plus, NEX-5 poate filma clipuri full HD (1920 x 1080i), sub formă de fişiere AVCHD, ce pot fi urmărite prin intermediul conexiunii la un televizor HD.
O altă funcţie ce oferă rezultate excelente este modul de fotografiere Sweep Panorama. Prin apăsarea butonului declanşator şi balansarea aparatului de fotografiat în lateral sau pe verticală, camera va captura un număr mare de cadre, realizând în mod automat imagini panoramice pline de detalii, la calitate de 23 de megapixeli, cu un unghi de vizualizare de 226 de grade. Aparatul te va atenţiona dacă nu l-ai mişcat suficient de rapid şi, după câteva încercări, vei putea realiza fotografii panoramice impecabile, fără a mai fi nevoie de editarea lor ulterioara cu vreun soft. Imaginile panoramice pot fi ulterior admirate 3D prin intermediul televizoarelor compatibile BRAVIA 3D..
De asemenea, modul Auto HDR a fost îmbunătăţit. NEX-5 şi NEX-3 pot surprinde acum cu o viteză mai mare de raspuns trei imagini la valori de expunere diferite, combinate electronic în aparatul de fotografiat. Din proces rezultă o singură imagine High Dynamic Range, cu nuanţe pronunţate şi detalii profunde ale umbrelor.
Dar dincolo de toate celelalte capabilităţi ale noilor NEX-uri, compatibilitatea cu o gamă variată de obiective interschimbabile rămâne elementul crucial, care extinde considerabil posibilitatile artistice ale camerei. Cel mai compact şi uşor dintre ele, ideal pentru fotografierea de zi cu zi, este obiectivul de E-16mm/ F/2.8 (SEL16F28). Dar în excursii sau alte ocazii în care foloseşti camera vei descoperi un partener ideal în obiectivul E 18-55mm F/3.5-5.6 (SEL1855), cu stabilizator de imagine SteadyShot încorporat. Ambele modele sunt disponibile sub formă de kit cu un obiectiv, sau kit cu două obiective. În plus, NEX-5 poate fi, de asemenea, achiziţionată sub forma unui kit alaturi de obiectivul E 18-200 F/3.5-6.3 (SEL18200), opţional, ce oferă un zoom optic de 11x, alături de stabilizatorul de imagine SteadyShot cu mod activ pentru unghiul mare de captura al filmărilor. Si dacă se întâmplă să deţii deja obiective mai vechi Sony α, Minolta şi Konica AF, le poţi folosi şi cu noua ta cameră, prin intermediul unui adaptor de montură opţional, LA-EA1, care extinde compatibilitatea cu o gamă suplimentară de 30 de obiective şi teleconvertoare α, alături de un set generos de obiective cu montură A (numai cu focalizare manuala).
Poate că noile camere α nu te vor determina să renunţi complet la kilogramele genţii foto pe care o porţi după tine de obicei şi dacă eşti pasionat de fotografie vei continua să apreciezi versatilitatea unei camere DSLR. Dar începând cu luna iunie, când vor sosi pe piaţă NEX-5 şi NEX-3, mulţi începători vor avea la îndemână tot ce le trebuie din punct de vedere tehnic pentru a realiza fotografii la calitatea de care este capabil DSLR-ul tău, şi oricine a folosit vreodată o cameră point-and-shoot poate deveni un rival.
Specificaţii (ambele modele, dacă nu este precizat altfel)
Rezoluţie: 14.2 megapixeli
Senzor de imagine: CMOS Exmor APS HD (23.4×15.6mm)
Procesor: Procesor de imagine BIONZ™
Compatibilitate obiective: Montura E; (cu adaptor, doar MF, fara obiectivele de mare zoom), obiectivele Sony α, Minolta si Konica AF
Gama ISO: ISO 200 – 12800
Filmare: AVCHD: max. 1920 x 1080i, 17Mbps; MP4: max.1440×1080i, 12Mbps (NEX-5), MP4: max.1280 x 720 p, 9Mbps (NEX-3)
Fotografiere continuă: Pana la 2,3 cps / 7 cps cu setarea prioritatii de viteza (AF / AE setat)
Zoom digital de precizie: 10x
Sistem de focalizare automată: Contrast AF (25 multi-punct/cu centru de greutate/punct flexibil)
Sistem de contorizare: Contorizare prin senzorul principal de imagine (49 de segmente de masurare multipla de lumina, cu centru de greutate, punct
Funcţii de fotografiere: Detectia fetei; detectia zambetului; Sweep Panorama (3D ready); iAUTO; Auto HDR; mod Anti Motion Blur; fotografiere nocturna, cu aparatul in mana
Stiluri creative: Standard, Vivid, Portret, Landscape, Apus, B / W
Afisaj: LCD de 7.5cm (3”) Wide, cu tehnologia XtraFine TruBlack (rezolutie de 921k), unghi ajustabil 80◦ sus/45◦ jos
Sistem anti-praf: invelis antistatic, plus mecanism de rasucire a senzorulu
Interfeţe: Iesire HDMI (cu PhotoTV HD si BRAVIA Sync); port USB 2.0 Hi-Speed
Putere: 330 de cadre aprox. (Conform standardului CIPA)
Stocare: Card de memorie Pro Duo, Pro-HG Duo; card SD, SDHC, SDXC
Accesorii incluse în pachet: Curea de umar; baterie, incarcator, cablu USB, CD-ROM; Flash
Culori disponibile: Negru, argintiu (NEX-5); Negru, argintiu, rosu (NEX-3)
Greutate şi dimensiuni:
– NEX-5: 287g cu baterie si card de memorie PRO Duo; 110.8×58.8×38.2mm (HxLxl)
– NEX-3: 297g cu baterie si card de memorie PRO Duo; 117.2×62.6×33.4mm (HxLxl)
– Ambele modele: Grosimea minima 24.2mm (fara sistemul de prindere si sistemul de fixare)










Cu un asa aparat nu mai ai nevoie de binoclu